Tag Archives: Miguel dragoste demoni tirfe toamna patriarhat veac singuratate

Gabriel García Márquez – Povestea tarfelor mele triste si altele


Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927, Aracataca,Columbia) este un redactor și scriitor columbian, care a obținut Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru nuvelă și scurte istorii, unde fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni dreptGabo. Cel mai cunoscut roman al său este: Cien años de soledad (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.Imagine

Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăiești pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absență de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la împlinirea celor 80 ani de viață și 40 de la prima publicare a celei mai cunoscute nuvele: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).

În 1936 moare colonelul Nicolás Márquez, motiv pentru care Gabriel García Márquez vine în Sincelejo, Sucre cu părinții săi.  În 1940 studiază primele clase în Colegiul San José(azi Institutul San José), după care călătorește în Zipaquirá și termină ultimii doi ani și bacalaureatul în Liceul Național de Baieți (azi Colegiul Național San Juan Bautista de La Valle), până în 1946. În 1947 se duce în Bogotá cu intenția de a studia Dreptul și Științele Politice în Universitatea Naționala din Columbia, carieră pe care o abandonează pentru a pleca în Cartagena de Indias să lucreze ca reporter la ziarul El Universal, după ce la 9 aprilie 1948 este asasinat liderul popular Jorge Eliécer Gaitán și îi sunt arse câteva din scrierile sale din pensiunea unde locuia.

La sfârșitul anului 1949 revine în Barranquilla unde lucrează ca reporter și columnist la ziarul El Heraldo. La cererea scriitorului Álvaro Mutis, García Márquez se întoarce în Bogotá în 1954 și lucrează ca reporter și critic cinematografic la ziarul El Espectador. În 1958, după ce rămâne o perioadă în Europa, Gabriel Márquez se întoarce în America Latină și rămâne în Venezuela.

În Barranquilla s-a căsătorit cu Mercedes Barcha, care foarte curând i-a dăruit doi băieți: Rodrigo (născut în 1959 în Bogotá) si Gonzalo (născut în Mexic trei ani mai târziu).

În 1960 după triumful revoluției din Cuba se duce în Havana și lucrează pentru agenția de presă creată de guvernul cubanez Presa Latină unde se împrietenește cu Ernesto Guevara.

În 1961 se instalează în New York fiind corespondent la Presa Latina. Decide să se mute în Mexic atunci când exilați cubanezi nu erau de acord cu reportajele sale, iar CIA îl critică și amenință.

În 1967, García Márquez publică cea mai cunoscuta opera a sa: Cien años de soledad (Un veac de singurătate), istorie care povestește trăirile familiei Buendía în imaginarul sat Macondo. Opera este considerată ca aparținând realismului magic.

în 1969 se instalează in Barcelona (Spania) unde trăiește mai mulți ani stabilind legături cu numeroși intelectuali.

Din 1975 locuiește în Mexic, Cartagena de indias, Havana și Paris.

În 1982 primește Premiul Nobel pentru Literatură.

în 1988 este președintele unei grupări editoriale și proprietarul revistei Revista Cambio în Columbia, dar în 2006 își vinde acțiunile.

În 2002 publică autobiografia sa intitulată: Vivir para contarla (A trăi pentru a-ți povesti viața).

În 1981 decide să se retragă în Mexic, unde locuiește și în prezent, datorită persecuțiilor politice din partea guvernului Julio César Turbay Ayala (1978-1982).

La 22 martie 2008 scriitorul columbian Gabriel García Márquez celebrează nunta de aur cu soția sa Mercedes Barcha.

Nuvela „Povestea tarfelor mele triste” este narata de un personaj necunoscut, care se afla intr-un moment al vietii sale in care tot ce ii mai ramane de facut este sa stea si sa astepte inevitabilul: moartea. Ajuns la varsta de 90 de ani, protagonistul este un jurnalist, candva de succes, dar acum cu doar cate un articol publicat saptamanal intr-un ziar local. Tipic pentru un personaj masculin al scriitorului Gabriel Garcia Marquez, protagonistul vorbeste si isi aduce aminte de cele peste  500 de femei cu care a avut relatii de o noapte, dar fara a exista vreuna pe care sa nu o recompenseze ulterior, cu diferite cadouri sau cu bani. Personajul este un barbat in a carui existenta patima, sexualitatea au jucat, inca de cand era copil, un rol precumpanitor, dar trunchiat, reducandu-se la lumea tarfelor: „Niciodata nu m-am cul­cat cu vreo femeie fara s-o platesc, si pe putinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila sa primeasca bani…” si la eternul orgoliu masculin: „Cam pe la douazeci de ani am inceput sa tin un catastif cu numele, varsta, locul si cateva in­semnari privitoare la imprejurarile si la felul in care se petrece totul. Pana la cincizeci de ani, ajunsesem la cinci sute paisprezece femei…”
In ciuda acestor nenumarate relatii acesta ramane un solitar convins, mult prea las pentru a se indragosti si a forma o familie. in ziua cand implineste 90 de ani decide sa isi ofere un cadou, care sa il faca sa se simta din nou tanar: o noapte cu o virgina. Fata pregatita pentru el se dovedeste a fi o adolescenta, inca un copil, si planurile se schimba pe parcursul noptii. El o gaseste dormind si, miscat de frumusetea si inocenta ei, adoarme si el la scurt timp. Aceasta experienta il transforma si protagonistul incepe o relatie ciudata cu tanara prostituata. Desi cei doi nu isi vorbesc niciodata, iar el nici macar nu reuseste sa ii afle numele, iubirea lui pentru ea il intinereste si il readuce la viata. Articolele sale incep sa capete tot mai multa culoare si sa ajunga din nou in centrul atentiei. Ea reuseste sa trezeasca in el amintiri si sentimente, si faptul ca acesta o gaseste tot timpul dormind ii reaprinde imaginatia paralizata de cei 90 de ani care au trecut peste el.
Relatia dintre tanara prostituata si jurnalistul de 90 de ani se materializeaza undeva in imaginatia personajului masculin. Acesta o viziteaza in fiecare seara, ii aduce cadouri, ii decoreaza camera, ii citeste. In tot acest timp fata doarme sau se preface, iar intre cei doi nu se stabileste niciodata un dialog. Totusi protagonistul traieste, in aceste conditii si pentru prima data, dragostea adevarata.
Nuvela „Povestea tarfelor mele triste” are o accentuata amprenta a scriitorului Gabriel Garcia Marquez. In primul rand pentru harul de a trans­figura prin imaginatie realitatea, si apoi pentru modul in care isi construieste personajele. Se poate observa, in majoritatea operelor sale, personajul masculin pentru care sexualitatea joaca un rol deosebit de important, existand mereu acel personaj care isi tine evidenta relatiilor mai mult decat numeroase. Acest fapt vine in contradictie cu firea autorului, care are o casnicie fericita, cu iubita sa din liceu, cu care a sarbatorit in anul 2008 nunta de aur.
In anul 2007, o versiune intitulata „Povestea iubitelor mele triste” a fost publicata in Iran. Desi s-au vandut inca din primele saptamani peste 5000 de exemplare, cartea a fost la scurt timp interzisa. Ministerul Culturii a luat aceasta hotarare in urma mai multor sesizari venite din partea unor conservatori, care erau de parere ca nuvela promoveaza prostitutia.
Pentru cei care insa au reusit sa treaca peste aceste prejudecati „Povestea tarfelor mele triste” a incetat sa fie o poveste dezgustatoare a unui batran cu o dorinta trupeasca arzatoare si a unei prostituate mult prea tanara. Nuvela este, pentru cei care vad arta dincolo de aparente, o poveste de dragoste capabila sa aduca la viata si cel mai amortit si imbatranit suflet. (comentariu literar: de la http://ceascadecultura.ro)
SHARING IS CARING

 

 

Anunțuri