Author Archives: scorilos

Scarlat Demetrescu Din tainele vieţii şi ale universulu


Scarlat Demetrescu s-a născut în Bucureşti la 26 iulie 1872. A absolvit Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, devenind profesor de ştiinţe naturale şi geografie. Desfăşoară o devotată muncă de dascăl la Liceul Sf. Sava şi Liceul Gh. Lazăr. Simultan cu o intensă activitate de profesor şi publicist, este subdirector la Senat, geolog la Institutul Geografic al României şi conduce revista spiritualistă „B. P. Haşdeu”. Moare în 11 octombrie 1945, în Bucureşti.

Pe lângă numeroasele manuale de botanică şi zoologie apărute între 1913 şi 1929 publică următoarele lucrări : „Viaţa dincolo de mormânt” (1928); „Greşeli din alte vieţi” (1932); „Cercetări în domeniul metapsihic şi spiritist” (1933); „Din tainele vieţii şi ale universului” (1939). Conferenţiază în cadrul Societăţii spiritiste „B. P. Haşdeu”

Despre Scarlat Demetrescu avem destul de puţine date biografice, lipsind şi fotografii cu Domnia sa. Într-un fel, imaginea sa postumă copiază modestia şi anonimatul autorilor antici chinezi, al căror nume, nemenţionat pe carte, era socotit neimportant faţă de opera în sine. Pentru noi, Scarlat Demetrescu se identifică cu opera sa literară spiritualistă, continuând ceea ce începuse Bogdan Petriceicu Haşdeu, marele precursor spiritist. Deşi a fost un om de ştiinţă şi un pedagog dedicat ştiinţelor naturale, Scarlat Demetrescu a rămas în posteritate mai ales prin cartea sa de căpătâi „Din tainele vieţii şi ale universului”. Stilul său literar curgător şi impregnat de iubire pentru oameni, imaginile plastice necesare înţelegerii unor subiecte abstracte, empatia cu cititorul, viziunea de ansamblu asupra istoriei şi diverselor forme de organizare umană de pe glob, şi mai ales nemărginita admiraţie faţă de creaţie şi Creator – toate acestea sunt magistral sintetizate în prefaţa autorului la opera sa „Din tainele vieţii şi ale universului”, pe care o redăm mai jos:

„M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-l înconjoară.

Ştiu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-şi întrebarea: „Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?”

Întrebarea e firească şi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi.

Aşadar această lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cereşti.

Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăşi înţelegerea mulţimii. Numai entităţile spirituale evoluate le vor înţelege, aprecia, sorbi cu nesaţ, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minţi bolnave. Acestora le recomand cu insistenţă să închidă cartea şi să nu o mai citească, deoarece, într-adevăr, le tulbură mintea şi mersul vieţii.

Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii.

Comparând viaţa omului primitiv cu aceea a omului din ţările civilizate de azi, constatăm o prăpastie imensă. Într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neştiutor, încât îşi ducea viaţa aproape ca un animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să-şi astâmpere foamea, când pe marginea mărilor – adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin păduri – culegând fructele arborilor, când prin câmpii – smulgând rădăcini şi tulpini suculente.

Azi omul civilizat se răsfaţă în locuinţe comode şi somptuoase, îşi procură hrană peste necesar, se împodobeşte cu haine scumpe, iar mintea i se înalţă de la preocupările animalice de altădată la probleme subtile, invenţii minunate, descoperiri ştiinţifice, subiecte care ajung până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Tatăl – Creatorul lumilor.

Cu toată această ascensiune infinită a minţii omeneşti, adâncindu-se în studiul materiei şi al forţelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfârşită de mistere.

Într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care vieţuim. Azi comunicăm peste mări şi continente, zburăm spre înălţimile cerului şi străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte ştim, de câte am realizat, şi cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea omenească, aşteptându-şi soluţia, încât ne îngrozim de numărul şi profunzimea lor.

Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obţinem o relaţie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui ocean. Cunoaştem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu ştim nimic, faţă de câte suntem chemaţi să aflăm.

Azi omenirea a făcut un pas pe treapta evoluţiei, motiv pentru care nu mai este nevoie ca aceste cunoştinţe să fie atât de ascunse. Nu se mai şoptesc la ureche, nu se mai propovăduiesc prin păduri, temple ori munţi izolaţi, ca în alte vremuri, ci se scriu şi se pun la îndemâna tuturora; dar chiar şi în zilele noastre încă nu pot fi înţelese decât de foarte puţini.

Omul a ajuns azi la un alt nivel moral şi intelectual, şi pentru a se înălţa, i se oferă asemenea cunoştinţe, asimilate cu nesaţ de cei chemaţi, de cei pregătiţi spiritual. Aceste cunoştinţe vor contribui la schimbarea conduitei omului, la lărgirea orizontului concepţiei sale despre viaţă şi natură, pregătindu-l pentru o viaţă mai bună şi mai iubitoare.

Cititorule, citeşte cu răbdare şi atenţie această carte de ştiinţă şi filosofie cerească, pentru că îţi va lumina şi înălţa sufletul.”

Scarlat Demetrescu

Scarlat_Demetrescu-Viata_dincolo_de_mormantScarlat_Demetrescu-Din_tainele_vietii_si_ale_universului


Zohar


1.Ce este Zoharul ? Zoharul este o colectie de comentarii despre Torah, scrise cu intentia de a indruma oamenii ce au atins deja un nivel spiritual superior, spre radacina (originea) sufletului lor…

Sursă: Zohar


Cabala – Kabbalah


Deschideţi-mi puţin inima, Iar eu o să vă dezvălui vouă lumea. „Cartea Zohar” Cine sunt eu şi pentru ce exist? De unde suntem, unde mergem şi pentru ce am apărut aici? E posibil oare să…

Sursă: Cabala – Kabbalah


Oameni și bostani


Adevar graieste parintele!

JURNAℓ SCOȚIAN

M-am jucat toată copilăria mea, la țară, cu bostani scobiți, cărora le făceam din fasole dinți de schelet. Fără să am habar că asta se chema „halloween”. M-am jucat, fără să știu de halloween, și când am crescut mare și scobeam dovlecii împreună cu fetele mele, făcându-ne felinare cu care să o speriem pe mama când vine de la serviciu. Nu am știut că le atrăgeam moartea, așa cum, uite, aflu astăzi de la părintele Savatie, care știe mai bine cum stă treaba cu bostanii și simbolurile. „Joaca de-a bostanii este un joc de-a moartea, măi copii, jucați-vă de-a lumina.” Nu m-am jucat de-a lumina, când eram copil, pentru că nici nu auzisem de jocul ăsta. Ce copil se joacă de-a lumina? Părintele însuși era copil atunci și pesemne se juca și el, ca toți băieții mei din cartier, de-a moartea: de-a nemții, de-a hoții și vardiștii, de-a rațele și…

Vezi articolul original 413 cuvinte mai mult


Lumina


Antepostscriptum

„Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină!”

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.”

Lumina, de Lucian Blaga

…asta ne-a fost introducerea la optică, așa cum a văzut-o dl Stratan, profesorul de fizică din liceu.

Aceasta a fost cea mai memorabilă lecție din viața mea. Iar optica a rămas compartimentul favorit din fizică. Iar dl Stratan – profesorul ideal.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………Cînd eram mică, în Moldova se stingea lumina. Pentru…

Vezi articolul original 349 de cuvinte mai mult


The Pillars of the Earth, Ken Follet


Te face sa vrei sa citesti 🙂

Antepostscriptum

Roman istoric care se desfășoară în jurul construcției unei catedrale într-un oraș din Anglia, în perioada Evului Mediu, descriind atît viața celor implicați direct în ridicarea grandioasei construcții, cît și epoca în care se petrece acțiunea, The Pillars of the Earth este un roman cu multă acțiune, cu multe intrigi impletite, o oglindă fidelă a societății acelui timp și este, în primul rînd, un roman moral.

După mine, impresionantă este însăși contrucția ideii romanului, într-o ierarhie piramidală care demonstrează, pas cu pas, că deciziile mai marilor lumii pot fi nu doar bazate, dar și influențate de voința mulțimii și de tendința firească spre dreptate și adevăr. Viața regilor, intrigile de la curte, războaiele civile, cît și grijile cotidiene ale celor mai simpli cetățeni se împletesc armonios în romanul lui Ken Follet. Cît de romantică și idealistă n-ar părea ideea romanului, acesta este alcătuit din scene foarte crude, adeseori chiar grotești…

Vezi articolul original 578 de cuvinte mai mult


Cine votează, acela are dreptul sa f*tă capul



Frânge-mă.



Topul facultăților inutile



Gabriel Garcia Marquez – Cronica unei morti anuntate


 

„l-au omorat pe Santiago Nasar!” apare undeva pe la jumatatea cartii. ca respectivul a fost ucis aflam din prima pagina. ca nu plouase in dimineata aceea face subiectul intregii carti.

cartea este cum bine spune titlul, o cronica. un om din satul naratorului a fost ucis in urma cu 27 de ani. toate detaliile posibile si imposibile ne sunt revelate de-abia acum, prin marturiile din trecut si din prezent adunate de narator.

santiago nasar i-a fost prieten si tovaras de chefuri si aventuri. si desi scrisa obiectiv, cartea nu scapa prilejul de a-i face un portret cat se poate de real omului. il aflam bogat, maur, logodit, avand la activ o poveste de dragoste cu proprietara bordelului din sat si cu o vasta experienta in a fi primul iubit al fecioarelor de la ferma sa. stim despre el ca visa tot timpul copaci si ca il amuza sa calculeze cam cat poate costa o nunta. un om ca oricare altul, indicat de o sotie repudiata in chiar noaptea nuntii ca fiind cel care o lasase mai putin virgina.

cartea nu are personaje negative. nu exista rau aici, decat poate raul comun. desi nici pe aceasta nu o cred. fratii sotiei repudiate au datoria de onoare de a-l omora pe cel care a intinat numele familiei. dar nu sunt de condamnat. pablo si pedro vicario sunt doi oameni care ar face orice altceva decat sa il ucida pe santiago nasar. onoarea, cum altfel decat publica, ii obliga la crima. dar o noapte intreaga ei spun intregului sat ce au de gand. un strigat de ajutor in speranta ca cineva ii va opri poate.

din clipa in care deschizi „cronica unei morti anuntate” stii ca ai de a face cu un text de gabriel garcia marquez. este lumea lui, acel macondo descris la nesfarsit. o societate scoasa din timp care i-a adus faima de realist magic. este societatea mica in care proprietare de bordel si mame care isi educa fetele pentru a deveni sotii se integreaza perfect. este societatea pe care episcopul venit de pe mare nu se va opri niciodata sa o vada, ci doar o va binecuvanta de pe vapor, in timp ce matelotii incarca darurile inchinate de sateni bisericii.

societatea in care toata lumea cunoaste pe toata lumea si in care un strain bogat si plin de farmec poate poposi intr-o zi pentru a-si alege sotie. societatea in care te astepti ca sotia sa fie virgina dar in care isi gasesc locul si femeile care stiu ce trucuri sa foloseasca pentru a amagi pe sot. un sat populat cu arabi, metisi, indieni si europeni, cu bogati si saraci, cu familii pline de copii, cu laptarie, si orbi, cu un medic, cu un preot, cu femei pricepute in descifrarea viselor.

o societate care ar prefera ca santiago nasar sa nu moara. dar daca se intampla, viata va merge inainte, lucru de neimpiedicat ca si mareea. cu siguranta ca toti satenii i-ar fi impiedicat pe fratii vicario sa comita crima, daca nu ar fi avut altceva de facut. primarul insusi se ducea sa-i impiedice, dar in drumul sau s-a oprit la club ca sa faca rezervari la jocul de domino din seara aceea. cele doua actiuni se afla situate la nivel egal pe scala valorilor. si totusi, in dimineata aceea nu plouase. toata lumea stia ca santiago nasar era ca si mort, si totusi, parerile sunt impartite cand vine vorba de starea vremii in ziua aceea de februarie.

naratorul se foloseste de amintirile oamenilor. il intereseaza crima la fel de mult cum il intereseaza sa ofere suficiente date despre fiecare personaj cat sa iti faci o parere clara. prea greu nici nu are cum sa fie, dat fiind faptul ca satul numara o mana de oameni. fiecare este ruda cuiva, fiecare are o meserie si un rol. despre santiago s-a mai vorbit. tatal sau este mort demult, dar tot stim de el ca a fost amantul bucataresei care acum incearca sa-l impiedice pe santiago sa faca la fel cu divina flor, fata ei. si cum altfel sa scrii o cronica daca nu mentionand ca un glont iesit accidental din pusca tatalui lui santiago pe cand acesta era copil facuse praf un sfant de ghips in marime naturala de pe altarul bisericii.

stim varsta inaintata a sotului laptaresei, aflam ca logodnica unuia dintre fratii criminali l-ar dispretui pe acesta daca nu ar spala onoarea surorii sale. stim cine a incercat sa il salveze pe santiago nasar si cine nu. aflam ca surorile lui bayardo san roman, sotul inselat, aratasera minunat la nunta. ba aflam ca fratii Vicario nu au fost condamnati. si ca sotul s-a intors, culmea, douazeci de ani mai tarziu la sotie.

multi sunt criticii care au spus ca este destul de plictisitor sa citesti acelasi lucru de zeci de ori. pentru ca marquez se intoarce asupra fiecarui detaliu din dimineata crimei. aceeasi reconstituire de zeci de ori cu cate un nou detaliu de fiecare data. eu as zice ca aici sta mare parte din arta cartii. moartea lui santiago este anuntata, si fiecare reluare face de fapt portretul societatii. macondo, oameni buni, eticheta marqueziana, tema recurenta si marea obsesie a unui scriitor pe masura de mare. aici stau amprentele cartii. si din repetitia perpetua care pare a fi „cronica unei morti anuntate” veti ramane cu cateva imagini ca sa nu ziceti ca nu ati trecut prin marquez, vezi autopsia cadavrului si mirosul impregnat in fiinta fratilor vicario.

si totusi, totul pare sa indice ca in dimineata aceea nu plouase…

comentariu literer 😀 http://www.dbrom.ro/articles.html?secid=7&artid=44

SHARING IS CARING

Capitolul 3 Capitolul 4 Capitolul 5 Capitolul 1 Capitolul 2