Category Archives: Literatura Română

Ovidiu Paun – Mesajul lui Paganini


      Născut la 30 ianuarie 1913, la Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de drept. A îndrăgit de la o vîrstă fragedă literatura, iar din 1955 este un consecvent cititor al colecţiei SF şi al tuturor cărţilor de anticipaţie publicate în România. din 1963 colaborează frecvent cu diverse articole la „Viaţa studenţiască”, „Informaţia Bucureştiului”, „Steagul roşu”, „Scînteia tineretului”.

În 1969 îi apar în revista ieşeană „Cronica” primele încercări literare, schiţele „Homer” şi „Scurt circuit”.

DOWNLOAD:

Ovidiu Paun-Mesajul lui Paganini

Anunțuri

Vlad Musatescu – Detectivul Conan


Mintea criminală a incitat mereu curiozitatea oamenilor. Cei mai fioroşi şi cei mai interesanţi sunt, desigur, criminalii în serie. S-a încercat să se realizeze un top al celor mai sadici astfel de ucigaşi. S-a constatat, în mod corespunzător, că cei mai mulţi sunt nume necunoscute, figuri sumbre şi incredibil de sadice, pierdute în istorie.

 

DOWNLOAD:

Musatescu-Vlad-Extravagantul-Conan-Doi-Jocurile-detectivului-Conan-1-De-a-puia-gaia


Mircea Eliade


Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago), a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român laUniversitatea din Chicago. Filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilorSewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei născută Vasilescu. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.

Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade devine elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu.
Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism, și a scris piese scurte pe subiecte entomologice. În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune. Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac. Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica.  Este interesat defilosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu. Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase urmată de Cum am găsit piatra filosofală. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.

DOWNLOAD:

Mircea-EliadeHuliganii

Mircea-Eliade-Noaptea-de-Sanziene

Eliade, Mircea – SanturileEliade, Mircea – Santurile


Camil Petrescu – Patul lui Procust


Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 — d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet, inițiatorul romanului modern român. 

S-a născut la București, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, înainte de nașterea scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfântul Sava“ și la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Literede la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. A publicat un studiu în lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de un cîmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.

Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.

Între 1916 – 1918 participă ca ofițer la primul război mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent“. Ambianța războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din lagărul german, revenind la București.

Încă din anul 1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga, N. D. Cocea e modelul său spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din drama Jocul ielelor și a eroului său, Ladima, din romanul Patul lui Procust.

Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morții în 1923. În 1933 publică cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale Modernismului european, Patul lui Procust.

În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române.

Moare la 14 mai 1957, la București. Astfel, masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu Un om între oameni rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va caracteriza sec romanul, drept „o întreprindere jalnică” pe motiv că autorul îmbrățișase principiile realismului socialist și devenise unul dintre susținătorii noului regim comunist.

DOWNLOAD:

Camil Petrescu – Patul lui Procust


Paul Goma – Basarabia, Amnezia la Romani, Barinul si fata


Paul Goma (n. 2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, județul Orhei,Basarabia) este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris (Franța).

Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste supranumit Soljenițîn-ul României și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

Paul Goma s-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarând căpersecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămâne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului„Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar a ales Institutul. Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie „judecat” de rectoratul universității. A apărut pentru prima dată „cazul Goma”. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de„tentativă de organizare de manifestație ostilă”.  În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964. Citește în continuare


Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni, Moromeții, Imposibila întoarcere, Viaţa ca o prada,


La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda,

fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar”, și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica – după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.

În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la țară, copilul participă și la treburile gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată în Moromeții).

În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu’ în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.

În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.

Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.

În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Ganeromanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.

Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.

În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat înMarea Adunare Națională (parlamentul). Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.

DOWNLOAD

Marin Preda – Morometii Volumul I

Marin Preda – Morometii Volumul II

Preda, Marin – Viata ca o prada

Marin Preda – Cel mai iubit dintre pămînteni Vol.1

Marin Preda – Cel mai iubit dintre pămînteni Vol.2

Marin Preda – Cel mai iubit dintre pămînteni Vol.3

Preda, Marin – Imposibila intoarcere


Elena Niculiţă-Voronca – Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică


Elena Niculiţă-Voronca (5 mai 1862, Bârlad, judeţul Vaslui – 1939, Siret, judeţul Suceava) este o poetă, prozatoare şi folcloristă. Este fiica Rucsandei (născută Schipor) şi a lui Gheorghe Niculiţă, aromân de origine, publicist. Face şcoala primară la Botoşani (1869-1873), iar cursurile secundare le va urma la pensioane particulare din Iaşi şi Botoşani (1873-1878). A debutat cu versuri în „Familia” şi a colaborat la „Calendarul copiilor”, „Sămănătorul”, „Convorbiri literare”, „Dreptatea”, „Ghiluşul”, „Junimea literară” etc.

A fost preşedintă a Societăţii culturale „România tânără” şi, o perioadă scurtă, redactor la „Gazeta Bucovinei”. Primele texte populare culese le publică în „Românul” (1890), iar cele dintâi cercetări dedicate folclorului îi apar în revista „Rândunica” din Iaşi (1893). Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică (1903) este o culegere de material folcloric şi va fi urmată de două volume intitulate Studii în folclor (1908-1912).

Niculiţă-Voronca este şi autoarea plachetei Poezii (1935), conţinând în majoritate versuri patriotice, unele în stil popular. A semnat şi cu pseudonimul Veronea. Lucrarea Datinile şi credinţele poporului român… poate fi apreciată drept una dintre cele mai importante monografii regionale realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. E remarcabilă atât prin bogăţia şi diversitatea textelor cuprinse, cât şi prin preocuparea folcloristei de a surprinde „spiritul poporului, precum şi limba lui”, de a privi totul din perspectiva mitologiei poporului român, de a reproduce fidel oralitatea, adică de a nu omite ori a adăuga, chiar dacă i s-a părut „ceva naiv” în ceea ce spun cei anchetaţi.

Niculiţă-Voronca nu a găsit însă cel mai bun criteriu de ordonare a materialului, includerea lui în secţiunile Facerea lumei, Pământul, Aerul, Apa, Focul întâmpinând critici întemeiate. Dincolo de acest neajuns, cartea a fost adesea citată şi folosită, uneori cu o frecvenţă foarte mare (Tudor Pamfile, în trilogia sa Sărbătorile la români, o citează de peste două sute de ori, iar în Mitologia românească,de aproximativ o sută treizeci de ori). Treptat, meritele lucrării sunt recunoscute: Ovidiu Bârlea, de exemplu, o socoteşte ca fiind „cea mai reprezentativă pentru acest colţ al Moldovei de Sus”. Aria de cercetare este destul de extinsă, numărul localităţilor din care a cules fiind apreciabil.

Murindu-i soţul, Niculiţă-Voronca nu a mai putut să-şi tipărească celelalte două volume, la care face mereu referire în lucrare. Prezentate la Premiul „I. Heliade-Rădulescu” al Academiei Române, Studii în folclor sunt respinse, cu argumente judicioase, de Andrei Bârseanu. Mai târziu, Ovidiu Bârlea avea să sublimeze că valoarea lor „stă în bogăţia variantelor inedite, nu în interpretările care, de cele mai multe ori, nu sunt plauzibile”. A lăsat în manuscris o amplă lucrare intitulată Studii de folclor (basme, poveşti, superstiţii, mitologie), însumând peste 550 de pagini.

Opera literară

• Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, Cernăuţi, 1903; ediţia I-II, ediţie îngrijită de Victor Durnea, introducere de Lucia Berdan, Iaşi, 1998; ediţia I-II, ediţie îngrijită şi introducere de Iordan Datcu, Bucureşti, 1998;

• Studii în folclor, I, Bucureşti, 1908, II, Cernăuţi, 1912;

• Sărbătoarea Moşilor în Bucureşti, Bucureşti, 1915;

• Poezii, I, Botoşani, 1935.

 

DOWNLOAD

datini_vol_1

datini_vol_2