Aurel Codoban – Amurgul Iubirii

în cadrele unei filosofii occidentale a dorinţei, iubirea nu apare nici ca simplă afectivitate şi nici ca simplu epifenomen al sexualităţii. în definitiv, ce este iubirea? Este ea propriul meu sentiment, sentimentul celuilalt, necesara relaţie dintre ele? In ce măsură pot fi sigur chiar de sentimentul meu? Ce este operaţional definitoriu? Că simţim nevoia să stăm în preajma lui? Că facem dragoste, că ne vedem frecvent cu celălalt, că glumim cu plăcere cu el? Răspunsul la toate aceste întrebări este mereu interpretabil, este o chestiune de hermeneutică. Fenomenologia iubirii devine foarte vastă: de la iubirea romantică pînă la filmele pornografice, de la puritatea iubirii adolescentine, „potrivit semnificaţiei poetice”, pînă la nevrozele erotice ale psihanalizei şi psihiatriei, de la mistică la magie erotică. Cu o singură condiţie: în măsura în care este purtătoarea „dorinţei metafizice”. Intrebările-problemă – de ce ne îndrăgostim? de ce perseverăm în a ne îndrăgosti, în pofida experienţelor noastre dezastruoase sau decepţionante? de ce discursul îndrăgostit afirmă, extatic şi tangent la existenţă, un absolut contrar realităţii experienţelor noastre existenţiale cotidiene? de ce credem că iubirea va ţine veşnic? de ce ne certăm dacă ne iubim? ce şi cîtă legătură are iubirea cu sexualitatea? – capătă sens filosofic de îndată ce descoperim în ele prezenţa semnificativă a „dorinţei metafizice”.
Aurel Codoban
Aurel Codoban – Amurgul iubirii